Toponimie

"La Roma"
Denumirea vine de la fostul administrator al moșiei lui Procopie Dumitrescu din Berceni.

"La Tinuta" (Pădurea Tinuta)
Este locul împădurit de pe malul drept al Sabarului, la egală distanță între cele două extremități ale comunei Vidra și satul Câmpurelu, porțiune din fostul codru al Vlăsiei.
Inițial a constituit proprietatea moșierilor, după care a arendașului Bercovici, de la care țăranii au cumpărat treptat, treptat pădurea. La început "Obștea", "Sabarul" iar mai apoi proprietăți individuale.
Odată cu preluarea puterii de către comuniști, pădurea a fost preluată de către Primărie, apoi a intrat sub regim silvic înlăturându-se proprietatea privată. Cea mai mare parte a fost preluată de de Ocolul Comana iar circa 8,78 ha de către Capitală.
În 1988, încă pădurea în suprafață de 70,78 ha nu este redată proprietarilor (din Vidra, Câmpurelu, Colibași, Dobreni etc.) pe vechile amplasamente din motive încă necunoscute.
În schimb li se dau acte de proprietate dincolo de comuna Gostinari - spre comuna Mironești unde nu au fost proprietari niciodată.
Ocolul Comana (cu 62 ha) si Capitala cu cele 8,78ha și-au împărțit această pădure, pentru care, la aceasta dată nu se știe încă cine ii vor fi stăpânii și din ce considerente. Probabil că viitorul va decide.

"La moarta"
Denumirea acestei păduri de pe malul stâng al Argeșului situată la o distanță între 4-5 km față de Vidra a fost dată încă dinainte de primul război mondial:
Numele a fast dat în urma unui eveniment care a avut loc în urma unei inundații. O femeie neidntificată a fost găsită moartă după mai mult timp. De aici, cei care se duceau cu vitele sau să se scalde în Argeș, denumeau direcția "precisă" când erau întrebați:" La moarta aceia”, (adică la pădurea unde a fost găsită femeia).
Peste Argeș sunt localitățile: Mogoșești și Grădiștea. Pădurea este formată din: salcâmi, plopi, arini, sălcii, sânger, soc și alți arbuști-Formează zăvoiul Argeșului.

"La Camera"
La sfârșitul secolului al XIX-lea și până la primul război mondial de o parte și de alta a căii ferate București-Giurgiu, s-au făcut săpături și mai puțin după 1945. S-au făcut săpături manuale iar mai apoi cu escavatoare, cu scopul de a se obține balastul necesar, atât pentru zona respectivă, însă, mai ales, pentru construcțiile din Capitală și din alte localități. Gropile existente astăzi sunt dovada unor asemenea lucrări. Perioadele de exploatare au fost între 1890-1945 și între 1945-1975.
De aici s-a scos nisip și pietriș pentru construirea Casei Scânteii, centrul de presă al partidului comunist.
Cu ocazia săpăturilor de la carieră, între anii 1900-1920 au fost scoase la iveală părți ale scheletelor de mamut. Lipsa de interes față de aceste elemente arheologice, gradul scăzut de cultură ale lucrătorilor de la carieră, a făcut ca aceste descoperiri să rămână mult timp anonime și nu se știe dacă și astăzi le-a mai dat cumva importanță. Probabil, că existența unor animalelor preistorice nu au nici o importanță pentru a fi menționate și că, mai important este prezentul...
Denumirea mai este cunoscută și astfel: "La gropi". Și în albia râului Sabar a mai fost găsită o mască de mamut dar nu se știe locul unde a fost dezlocată. Un elev, Polschi Adrian, a adus-o la școală dar nici aici nu i-a dat nimeni o mare importanță și faptul a fost dat uitării.

"La Belciugata"
Element din toponimie aproape uitat. Numai bătrânii îl cunosc. Locul era situat spre râul Argeș în fața pădurii moarte la circa 500 m. A fost mai întâi o baltă în formă de belciug sau de potcoavă, formată din inundații ale căror debite s-au menținut în această adâncitură. Cu timpul a apărut flora de baltă, iar mai târziu și fauna bălții de câmpie. Nemaifiind inundații, ea a secat și a rămas numai papura și trestia. După colectivizarea agriculturii "Belciugata" a fost arată și redată circuitului agricol.

”Izlazul Nou"
Și această denumire este pe cale de dispariție accentuată. Acesta era situat în lunca dintre Sabar și Argeș în apropiere de Vidra până la Crețești unde se continua către ”Izlazul Vechi", spre Copăceni. Pe mijloc se afla drumul flancat de salcâmi fără a forma o lizieră. A fost arat atât de C.A.P. cât și de I.A.L.F.

"Izlazul Vechi"
A avut aceeași situație. Odată cu aplicarea Legii nr. 18/1991, atât terenurile din izlazul nou cât și cele din izlazul vechi au fost date sătenilor cu titlu de proprietate.

"La Măgura"
Este punctul de importanță despre care am mai arătat și care impune protejarea lui.

"La Cocioc"
Este o vale în partea de sud-est a comunei, în imediata apropiere, dominată de o baltă cu elementele sale caracteristice (sătenii îi mai spun Cocioc - datorită mirosului specific al plantelor intrate în descompunere precum și noroiului gros pe care îl are la fund).

"La Bartoneasa" (Pădurea verde)
Este locul ce-l ocupă pădurea de pe malul drept al Sabarului atât între Copăceni-Crețești și Șintești.
Nu s-a găsit o explicație a toponimiei. Se pare, că pădurea ar fi aparținut unei familii Barton sau al văduvei acestui proprietar, Bartoneasa.

"La Cetate"
O altă denumire toponimică menită să intre în câmpul utării. Denumirea a fost dată de generațiile mai vechi. Locul este situat în extremitatea sudică a satului Crețești, între fosta moară a lui Ciurdea și gospodăria învățătorului Ilie Marin.
Denumirea pare improprie, deoarece locuitorul Nițu Eracle a declarat, că aici, în secolul trecut a existat un mare abator care aproviziona Bucureștiul și nu o cetate. Faptul că în zonă existau porțiuni de teren albe din cauza pieilor animalelor tratate cu sare și a cărămizilor scoase de tractoare, pare mult mai valabilă existența abatorului decât a cetății.

"La Mamina"
Nu se cunoaște de unde provine denumirea. Este o baltă bogată în pește, în trestie, papură, lintiță și nuferi și face parte din lanțul destul de întins al "văii Carasului".
A fost administrat de primăria Berceni, de C.A.P. Berceni, de Asociația Sportivă Dinamo, de filiala de pescuit sportiv "Diana" din capitală. În 1998, se pare că balta va deveni obiect de dispută între Vidra și Berceni dacă va fi privatizată.

"Livada lui Chivu"
Toponimie cunoscută de generația a treia. Este un teren cu iarbă pentru pășunat situat în apropiere de Argeș. A fost proprietatea unui anume Radu Chivu care a devenit sursă de pășunat după ce izlazurile au fost arate.
Urmașul lui Radu Chivu, Petre Andrei Chivu a luat numele de familie al înaintașului (Radu a devenit Rădulescu). Livada a devenit deci proprietatea fostului notar Rădulescu, iar mai apoi a moștenitorilor acestuia.

"La Mazzeti (Mazetti)"
Denumirea se referă la lotul de 50 ha luat în arendă de Luigi Mazzeti di Parma (industriaș în fabricarea conservelor din localitate) de la urmașele boierului Catargiu ("prințese" - cum le numeau localnicii). Loturile erau date în arendă vidrenilor cu condiția de a pune pe ele legumele cerute de fabricant (tomate, fasole verde etc.)

"La Stadion"
A fost locul, după cum arată și numele, care se află în partea sudică a comunei, la o distanță de sub 100 m față de malul drept al Sabarulul și chiar de podul al doilea de pe calea ferată București-Giurgiu.
După marea inundație a Sabarulul din 1941, stadionul a fost compromis considerabil. A fost refăcut dar fără piste olimpice și folosit până în 1975 de către Asociația Sportivă comunală. După aceasta a fost arat. Astăzi nu se mai poate vorbi de stadion decât din amintiri.